Buna seara tuturor.din cauza ca am intarziat cu lucrarile de primavara ,am fost presat de timp,nu am reusit sa finalizez articolele si am sa revin cu articole noi :retete de lichioruri ,siropuri ,alte lucrari care efectueaza acumsi pe parcurs.

Cultura Parului

Cerinte fata de factori de mediu

Temperatura:
- in zonele cu temperatura medie anuala de 9,5-10,5ºC.
- temperatura minima fiind de -26 ºC.
Lumina:
- este o specie mai pretentioasa fata de lumina
- reusind pe terenurile cu expozitie sudica, sud-estica si sud
– vestica
Umiditate:
- prefera zonele cu 550-750 mm precipitatii anuale
Sol :
- brune si brun – roscate de padure , podzoluri
- solul trebuie sa aiba pH neutru, slab acid sau usor alcalin (pH =6-7,5 si chiar 8).
Plantarea :
- epoca de plantare toamna si primavara in repaus vegetal.
- distante de plantare 4-5 m intre randuri si 1,5 - 3 m intre pomi pe rand. (pentru pomii cu vigoare mica aceste distante pot fi mai mici)
- pomul va fi plantat cu punctul de altoire la 5 cm deasupra solului.
- radacinile pomului vor fi distribuite la baza gropii pe o movila de pamant fin.
- dupa plantare se recomanda scurtarea axului pomului la 1 m.

GropiLungime x latime x adancime = 40/40/50 * cm (*in functie de marimea radacinilor se proportioneaza groapa )

La plantare:- Se desface ambalajul si se indeparteaza rumegusul - Se mocirlesc radacinile – amestec gunoi de grajd pamant de telina si apa, pentru un mai bun contact cu solul. - Se fertilizeaza cu : - mranita, ingrasamant complex NPK. - Se uda cu 10-12 l apa

Aplicarea ingrasamintelor:

- In livezi tinere :1-2 kg/m² gunoi de grajd,
- In livezi pe rod 2-4 kg/m² gunoi de grajd,

Particularitati de crestere si fructificare:

In functie de soi, fructificarea incepe din anul 2-3 de la plantare. Ca epoca de inflorireparul infloreste inaintea marului. Majoritatea soiurilor sunt autosterile si au nevoie de polenizare, polenizarea fiind preponderent entomofila (albine, insecte). Se recomanda asocierea a 2 - 3 soiuri, soiuri cu aceeasi perioada de inflorire.
Majoritatea soiurile de par fructifica pe ramuri lungi flexibile, care formeaza coroane dese, aglomerate (Untoasa Bosc, Cure) insa sunt si soiuri care fructifica pe ramuri scurte (Untoasa Hardy) si formeaza coroane rare, aerisite. Pe ramurile de rod intalnim muguri micsti si muguri vegetativi. Mugurii micsti se gasesc in varful ramurilor de rod, iar cei vegetativi la baza. De acest lucru trebuie sa se tina cont la taieri.
Dintre formele de coroana mai folosite sunt palmeta libera si cu brate oblice, fusul subtire si fusul tufa, cordonul vertical si piramida intrerupta. Pentru evitarea cresterii prea mari pe verticala, la atingerea inaltimii dorite axul se suprima sau se transfera pe ramificatiile laterale
Productia ce se obtine depinde in mare parte de portaltoi, varsta pomilor si de agrotehnica si se situeaza intre 17 – 30 t/ha.
Longevitatea plantatiilor de par este mai mare decat la mar, ajungand la 55 – 60 de ani la pomii altoiti pe portaltoi de par salbatic.

In figura gasiti schematic o modalitate de taiere. (in literatura de specialitate puteti gasi mai multe tipuri de taieri in functie de coroana dorita)

Taierile aplicate parului: 
Pentru o buna fructificare se recomanda ca taierile sa fie efectuate anual. De retinut ca pomii cu cresteri mici trebuie taiati mai sever decat cei cu cresteri mari. Astfel, taierea stimuleaza cresterea , ori taierea pomilor cu cresteri mari stimuleaza cresterea in detrimentul fructificarii.
Prin taieri se urmaresc urmatoarele aspecte:
- mentinerea coroanelor in limita spatiului acordat prin distantele de plantare,
- rarirea coroanelor pentru asigurarea luminii necesare coacerii fructelor,
- inlaturarea ramurilor rupte sau bolnave,
- normarea incarcaturii de rod.

Ghid orientativ pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare in combaterea bolilor si daunatorilor la par. 

FENOFAZA
Repaus vegetativ (umflarea mugurilor - martie)
Inceputul dezmuguritului, muguri floriferi
Inceputul infrunzirii mugurilor floriferi (10-15%)
Inceputul infloritului, rasfirarea butonilor din inflorescenta
Inceputul scuturarii petalelor (10-15%) petale deja scuturate
La 8-10,10-12 zile dupa tratamentul anterior (fructul cat bobul de linte de mazare)
Fructele in crestere 15.06.-25.07. unul dupa altul
Fruct in crestere luna august
Fruct spre parga (sfarsitul lunii august inceputul lunii septembrie)
Dupa recoltare la ingalbenirea si inceputul caderii frunzelor AGENTUL PATOGEN Boli: rapan, fainare, monilioza, focul bacterian, patarea alba si bruna a frunzelor,etc Daunatori: paduchele din San Jose, oua hibernante, paduchele lanos, afide, gargarita florilor,oua hibernante, acarieni, defoliatoare, viermele merelor,viermele merelor, perelor si al gutuilor,etc

Stropiri de iarna

Tratamente fitosanitare BIO(partea 1)

                  Tratamente fitosanitare naturiste(BIO)

Partea 1

          

                  Tinand cont de faptul ca in ultima perioada se vorbeste tot mai mult despre produse bio si intretinerea plantelor in sistem naturist am adunat cateva informatii care cuprind sfaturi ,retete sau alte informatii privind tratamentle fitosanitare naturale.Acestea retete cuprind infuzii de plante ,decocturi,maceratii sau alte produse care pot fii la indemana tuturor ,dar si produse care se gasesc in fitofarmacii care sunt destinate culturilor bio sau produse care pot fii folosite in culturi bio (ex:zeama bordoleza).Ceaiurile ,infuziile sau decocturile ca si in cazul oamenilor ajuto si plantele sau animale pri prevenire sau combaterea bolilor si a daunatorilor .

Preparatele vegetale

      Plantele folosite in tratamente care sunt culese pentru infuzii sau decocturi trebuie uscate ,asadar trebuie tinut cont ca ele trebuie culese in dupaamiaza pentru ca ele sa nu fie prea umede si ca plantele cele mai bune sunt acelea care cresc in locuri bine insorite deoarece acestea sunt mult mai sanatoase si mai bogate decat cele care cresc in locuri umbrite.Dupa ce este cules materialul vegetal ,acesta trebuie pus intr-un loc bine aerisit ,dar sa fie la soare sau la temperaturi maimari de 25-30 de grace C pentru ca acestea sa nu faca mucegaiuri sau sa porneasca in fermentare.

Preparatele macerate

    Acest preparat se face prin adaugarea unei cantitati de apa la materialul vegetal pe care dorim sa il preparam.Se pun aceste doua ingrediente intr-un vas care sa nu fie inchis penru a permite patrunderea aerul si pentru a permite fermentare,se va amesteca preparatul o data pe zi .Preparatul se poate folosii imediat ce fermentatia a incetat si este de culoare inchisa.

Infuzia

     Infuzia se face prin turnarea unei cantitati de apa fierbinte peste materialul vegetal uscat ,dupa care se lasa cateva minute,se strecoara si se lasa la racit.(atentie:pentru infuzie ,plantele nu se fierb)

Decoctul

    Se pune materialul vegetal in baie cu apa rece timp de 24 de ore ,dupa care ,totul se incalzeste la foc mic timp de 20-30 de minute in functie de cat de lemnos este materialul vegetal.

Extractul

Se pun plantle in apa la temperatura camerei timp de 3 zile ,dupa care se filtreaza.

Plante cu proprietati fitosanitare

     Usturoi si ceapa:sunt active contra afide,acarieni si musca morcovului.Actiunea lor este legata la faptul ca au un continut mare in substante antibiotice si a compusilor organici sulfurosi.Extractul alcolic etse foarte bun insecticid.

Cultura nucului

Specie pomicolă cu importante valenţe ecologice şi economice, nucul este apreciat din cele mai vechi timpuri pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor, dar şi pentru calitatea, fineţea şi rezistenţa lemnului.

Nucul are o importanţă economică şi socială deosebită, datorită valorii alimentare deosebite a fructelor, calităţii superioare a lemnului, utilizării ca specie decorativă şi eco-ameliorativă, precum şi folosirii celorlalte organe ale pomului (frunze, scoarţă, endocarp, lăstari) în industria chimică şi farmaceutică.

Valoarea pomicolă a nucului este dată în principal de valoarea alimentară a fructelor. Nucile constituie un aliment complet şi concentrat, conţinând substanţe grase (52-77%), substanţe proteice (12-25%), hidraţi de carbon (5-24%), substanţe minerale (1,3-2,5%), vitamine etc. Valoarea energetică a unui kg de miez de nucă este echivalentă cu: 1 kg pâine + 0,5 kg carne + 0,5 kg cartofi + 0,5 kg peşte + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurând 6364 calorii.

Nucul prezintă şi valoare ecologică, fiind unul dintre puţinii arbori care reuşesc să absoarbă metalele grele din atmosferă. Nucul prezintă importanţă în amelioraţiile agrosilvice, combătând eficient contra eroziunii solului şi a alunecărilor de teren. De asemenea, este specia principală utilizată în realizarea perdelelor de protecţie.

De la sistemul tradiţional la cel intensiv

Ca specie pomicolă, nucul prezintă multe alte avantaje. Deşi creşte lent şi intră relativ târziu pe rod, având creştere rapidă în primii ani după plantare, este foarte longevivă, în medie, 50- 80 de ani, iar după 10-12 ani oferă producţii mari.

Pomii izolaţi formează coroane voluminoase cu diametrul şi înălţimea de peste 20-25 m, iar coroana masivă, trunchiul puternic, coaja cenuşie şi netedă, frunzele mari de culoare închisă şi aromate sunt elemente care recomandă nucul pentru amenajări ambientale pe spaţii largi (parcuri).

Modernizarea culturii nucului prin ameliorare genetică urmăreşte fructificarea pe ramuri laterale, însuşire de bază pentru soiurile de mare productivitate şi rodire timpurie; dezmugurirea şi înflorirea târzie, pentru a reduce pericolul brumelor târzii; toleranţa la atacul de bacterioză, frecvent în plantaţiile mai dese şi cu creştere mai puternică a lăstarilor, şi la antracnoză; mărirea fructului (peste 15 g) şi procent ridicat de miez (peste 40%) din greutatea totală a fructului, coaja subţire, uşor de spart, lemnoasă, cu sudura valvelor bună.

Creşterea producţiei de nuci presupune intensivizarea culturii. Regularitatea producţiei anuale, caracter important asupra potenţialului de producţie, este legată de tardivitatea dezmuguritului şi înfloririi, pentru că există riscul gerurilor tardive de primăvară.

Rezistenţa la boli, în special la bacterioză, constituie astăzi o problemă a culturii nucului ce poate reduce producţiile cu 89-100%. Pagubele produse de antracnoză (Gnomonia leptostyla) sunt minore în unele ţări, dar pot produce pagube importante în anumite zone în ţara noastră.

În majoritatea ţărilor, sistemul de cultură este extensiv (excepţie fac SUA şi Franţa). Pentru creşterea producţiilor de nuci la hectar se impune trecerea la sistemul de cultură intensiv, acesta fiind posibil prin folosirea varietăţilor cu fructificare laterală.

În România, nucul are perspective deosebite datorită rusticităţii sale şi a faptului că se poate cultiva fără o tehnologie specială. Nucul este o plantă pomicolă cu reale posibilităţi de creştere a suprafeţelor şi producţiei la nivel mondial, ca urmare a cerinţelor progresive ale societăţii pentru asigurarea necesarului alimentar.

De aceea, pomicultorii şi în special cultivatorii de nuc trebuie să privească această cultură prin prisma perspectivelor economice şi comerciale ale fructelor, punând accent şi pe ocuparea forţei de muncă în acest domeniu.

La avantajele oferite de cultura nucului se adaugă sprijinul financiar oferit de programe internaţionale şi interne pentru dezvoltarea acestei culturi pomicole în zone diferite ale ţării.

Condiţii pentru rentabilitate

Pomicultorii care doresc să înfiinţeze plantaţii de nuc trebuie să cunoască precis şi în detaliu costurile pentru toate verigile tehnologice specifice culturii, producţiile şi veniturile obţinute pe direcţii de valorificare.

Valoarea investiţiei şi termenul de recuperare al acesteia, volumul producţiei fizice şi ciclul de viaţă al plantaţiei, precum şi perioada în care se realizează costurile de producţie, venitul net şi volumul de muncă constituie, de asemenea, criterii care trebuie luate în considerare la definirea sistemului de cultură. Cheltuielile cu investiţia pot fi compensate parţial în primii cinci ani după intrarea pe rod, adică după anul opt de la plantare.

Până în această fază, se recomandă cultivarea intercalată a spaţiului şi obţinerea de venituri din aceste culturile intercalate - posibil de realizat pe intervalul dintre rândurile de pomi, până la intrarea acestora pe rod (căpşun, dovlecei, ceapă, cartofi timpurii). Deci, pe lângă cultura de nuc, pe intervale se pot cultiva, în primii 4-5 ani, diverse specii legumicole de talie mică, care nu influenţează negativ creşterea pomilor.

Pe margine se pot planta arbuşti (zmeur, mur, coacăz, cătină), care datorită producţiilor bune şi a preţurilor de vânzare mari asigură recuperarea imediată a investiţiei. Chiar în condiţiile unor eforturi mari privind volumul cheltuielilor de investiţie şi de exploatare, producţia de fructe este profitabilă, aducând venituri suplimentare ce asigură existenţa unei familii de 4-5 persoane şi chiar posibilitatea dezvoltării în timp a suprafeţelor cultivate cu această specie.

Profiturile ce se realizează sunt diferite în funcţie de soi, precum şi de priceperea, stăruinţa şi perseverenţa cu care se aplică tehnica de cultivare şi mai ales de valorificarea producţiei realizate.
Dacă se urmăreşte valorificarea eficientă a fructelor, veniturile nete încasate de producător se pot dubla sau tripla, în funcţie de capacităţile proprii de păstrare, de prelucrare şi de transport.

Este recomandată alegerea mai multor soiuri, astfel încât să se realizeze un flux tehnologic continuu pe o perioadă mai lungă a anului (recoltarea să se facă pe parcursul a cel puţin 3-4 săptămâni), astfel încât să se evite vârfurile de muncă şi să se realizeze un profit maxim.

Pentru valorificarea superioară a fructelor se pot dezvolta şi capacităţi de prelucrare (uscătoare de fructe, linie de ambalare în vid a nucilor), depozit de păstrare temporară.

Fiind în acelaşi timp o plantă deosebit de complexă (pomicolă, tehnică, forestieră, medicinală, dentrologică şi amelioratoare de teren), nucul rămâne una dintre cele mai importante specii pomicole din ţara noastră.

POMICULTURA, ÎN PROCES DE RESTRUCTURARE 

Pomicultură este una din cele mai profitabile ramuri din domeniul horticulturii şi este foarte extinsă în toate ţările occidentale.

Studiile de piaţă arată că, după anul 1990, în România s-a dezvoltat rapid o pătură socială (cu o pondere de aproximativ 10% din populaţie), a cărei putere de cumpărare este foarte mare. Ca urmare a acestui fapt, în zona oraşelor mari s-au cumpărat terenuri agricole pentru înfiinţarea de plantaţii pomicole cu suprafeţe medii cuprinse între 2 şi 15 ha, dar unii au ajuns până la 150-200 ha.

Totuşi, în domeniul pomiculturii au apărut în ultimii 15 ani următoarele probleme:

• Fostele IAS-uri care asigurau necesarul de fructe al oraşelor au fost desfiinţate, pepinierele au fost închise sau au rămas în declin, deoarece nu s-a mai plantat material tânăr şi de valoare, de zece ani.

• Staţiunile pomicole din reţeaua de cercetare, în lipsa fondurilor de la buget, n-au mai înmulţit specii şi soiuri noi, mulţumindu-se să vândă materialul săditor deja existent şi învechit.

• ICDP-Mărăcineni Piteşti (Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură) a pierdut din suprafeţele de cercetare şi din fondurile alocate.

• Majoritatea pomilor fructiferi se aduc actualmente din import, iar fructele din marile magazine sunt aduse din zona Europei de Vest sau din America Latină.

Ca urmare a acestor modificări în structura pomiculturii, au început să apară mici producători, cu perspective în cultivarea unor speciile pomicole mai noi (nectarin, kiwi, nashi, nuc, mur, cătină, coacăz, zmeur).

NEVOIA EXTINDERII NUCULUI ÎN CULTURĂ

Nucul este una dintre speciile pomicole cultivate în ultimii ani în statele europene, pe cale de extindere şi în România. La noi mai există doar patru staţiuni pomicole care produc material săditor din această specie, iar plantaţiile de nuc sunt puţine şi răzleţe, mai ales pe zona colinară.

Din cauza sistemului de cultură extensiv practicat, nu se cunosc exact suprafeţele cultivate, numărul pomilor şi producţia de fructe.

Comparativ cu alte specii pomicole, suprafeţele ocupate pe glob cu plantaţii comerciale de nuc sunt totuşi mult mai mici şi în puţine ţări.

În perioada 1990-2001, producţia mondială de nuci a fost de 1.063,2 tone, faţă de 51.999,5 tone la măr, de 13.076,7 tone la păr, de 11.173,1 tone la piersic şi nectarin, şi de 7.216,5 tone la prun etc. Totuşi, producţia mondială de nuci a crescut în aceeaşi perioadă cu 125,7% faţă de anii 1980-1989.

Ideea de a înfiinţa plantaţii pomicole cu specia nuc prinde viaţă tot mai mult şi în România, din mai multe considerente:

- Necesitatea refacerii patrimoniului pomicol conform noilor strategii de implementare a politicilor agricole europene şi în ţara noastră;
- Interesul crescând al fermierilor pentru ocuparea terenurilor agricole cu specii de lungă durată (nucul rodeşte peste 50 de ani);
- Obligaţia păstrării prin lege a zonelor verzi (plantaţii pomicole) în areale cu tradiţie în cultura pomilor fructiferi;

- Investiţiile în afaceri profitabile pe termen lung;
- Apariţia unor consumatori noi pentru acest tip de fruct (exportul în ţări că Olanda, Germania, Italia);
- Posibilitatea prelucrării fructelor de nuc, precum şi a altor părţi de plantă în diverse forme, cu profituri mari.

Murul

Cultura murului fără ghimpi (Rubus laciniatus L.)

    Murul, cunoscut din flora spontană întâi, este un arbust peren din familia Rosaceae, care creşte la marginea pădurilor, în poieni, în tufişuri, în lunci şi de-a lungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America de Nord. Ulterior a fost ameliorat şi introdus în cultură, sub forma a ceea ce noi cunoaştem drept mur fără ghimpi.

Murul fără ghimpi se cultivă pentru fructele şi frunzele sale cu proprietăţi tonice, diuretice, sudorifice, laxative şi depurative. Se recomandă în tratarea stărilor de astenie, dispepsii, dermatoze, constipaţie şi stări febrile. Fructele se consumă în stare proaspătă de către persoanele care suferă de diabet, dispepsie (dificultatea de a digera alimente), reumatism şi sub formă prelucrată, sucuri, sirop, dulceaţă, etc. Frunzele au proprietăţi astringente, diuretice şi laxative.

Zone favorabile şi soiuri aflate în cultură

Zonele cele mai favorabile de cultură sunt acelea unde temperaturile minime absolute nu scad sub -12° -15°C şi sunt ferite de curenţi reci. În zonele din sudul ţării, unde frecvent se înregistrează temperaturi minime sub -15°C, tulpinile murului trebuie protejate pe timpul iernii. În România s-a adaptat mai bine soiul de mur fără ghimpi „Thornfree“, care are un potenţial de producţie foarte mare, de 12-16 t/ha, cu un sezon prelungit  de coacere a fructelor, începând cu luna august şi până în octombrie, în funcţie de zonă. Se mai pot cultiva Chester, Loch Ness, Arapaho, Navaho, Triple Crown, Hull, etc., cu condiţia să fie protejate peste iarnă.

Pregătirea solului şi plantarea

Materialul săditor, procurat de la unităţile specializate, poate fi de 1-2 ani, cu 2-3 tulpini de 20-40 cm şi rădăcini bine dezvoltate, sănătoase şi turgescente.

• Distanţele de plantare sunt de 2,5 – 3,0 m între rândurile de plante şi de 1,5 – 2,0 m între plante pe rând, în plantaţiile comerciale pe suprafeţe mari, şi de 2,0 -1,5 m în curţi şi grădini.

• Plantarea se face primăvara, în teren pregătit (arat, discuit sau frezat), în gropi de 40/40/40 cm.

• Fertilizarea la plantare constă din administrarea la fiecare plantă a 6-8 kg de mraniţă, 50 g de superfosfat şi 20 g de sare potasică sau 60 g de îngrăşăminte chimice complexe (N.P.K.).

Susţinerea plantelor

Susţinerea şi conducerea plantelor se face pe şpalieri cu trei rânduri de sârme. Prima sârmă se fixează la 80 cm faţă de sol, iar următoarele două la câte 50 cm una de cealaltă. Tulpinile se dispun şi se leagă de sârme în evantai, distanţate între ele la minimum 15 – 20 cm. Distanţa dintre doi şpalieri pe rând este de 8 – 10 m.

Lucrări de îngrijire
După plantare se execută următoarele lucrări:

– Lucrarea solului pentru distrugerea buruienilor, mecanic între rânduri şi manual de-a lungul rândului, prin praşile sau erbicidare;

– Fertilizarea anuală cu îngrăşăminte organice aplicate pe rigole de-a lungul rândului. Dozele de fertilizare se stabilesc în funcţie de fertilitatea terenului şi starea de aprovizionare a plantelor, respectiv de rezultatele analizelor de sol şi ale diagnozei foliare;

– Irigarea se efectuează fie prin aspersiune, fie prin picurare, asigurând la fiecare udare 350-400 mc apă la ha, 6-10 aplicaţii în funcţie de precipitaţiile căzute.

Tăierile de formare şi fructificare

Tăierile de formare şi fructificare încep încă de la plantare, când se lasă 2-3 tulpini care se scurtează la 20-25 cm. În primăvara anului al doilea, din tulpinile crescute în primul an se aleg două, cele mai dezvoltate, şi care se scurtează la 140-150 cm de la sol, se palisează în formă de V de sârmele şpalierului. În primăvara anului al 3-lea, cele două tulpini care deja sunt uscate se taie de la bază, nelăsând cioturi, iar din tulpinile crescute se reţin pentru rod 4 tulpini care se scurtează la 160-180 cm. Ramifi­caţiile laterale ale acestora se scurtează la 3-4 muguri, iar dacă sunt prea numeroase se răresc, lăsând numai 4-5 pe fiecare tulpină. După tăiere tulpinile se palisează de sârme în formă de evantai. În anul al 4-lea şi în următorii ani de rod tăierile se fac la fel, cu menţiunea că numărul tulpinilor care se opresc pentru fructe este mai mare, de regulă 6-8 tulpini pe tufă, în funcţie de vigoarea plantei.

Boli şi dăunători

Fitoprotecţia plantelor de mur împotriva bolilor şi dăunătorilor se efectuează prin tratamente pe baza buletinelor de avertizare emise de unităţile abilitate în acest sens. Dintre bolile specifice menţionăm: rugina (produsă de ciupercile Phragmidium rubi idaei şi Phragmidium violaceum) care atacă atât frunzele, cât şi scoarţa tulpinilor şi lăstarilor; pătarea albă (produsă de Mycosphaerella rubi) a frunzelor; mucegaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Dintre dăunători, importanţă economică prezintă afidele, păianjenii tetranichizi şi insectele defoliatoare, care se combat cu produsele specificate în buletinele de avertizare.

Protejarea împotriva îngheţului

Se efectuează în zonele unde în cursul iernii temperatura minimă absolută coboară sub -15°C în mod frecvent şi pe o durată de timp mai mare de 24 de ore. În acest caz, tulpinile de rod se desfac de pe sârme, se dirijează de-a lungul rândului cât mai aproape de sol, se fixează din loc în loc cu brazde de pământ, apoi se acoperă cu paie, resturi vegetale sau fâşii de folie de polietilenă termoizolantă. Cu această ocazie se taie de la sol  şi tulpinile care au rodit în cursul vegetaţiei (în mod automat, acestea se usucă după fructificare). Primăvara devreme, tulpinile protejate se descoperă, se aplică tăierile de 

rodire şi se leagă de sârme.

Recoltarea

Recoltarea fructelor se efectuează din 3 în 3 zile, în momentul când acestea se desprind uşor. În funcţie de zonă, maturarea se declanşează din prima decadă a lunii august (zonele de câmpie, lunca Dunării) şi durează până la finele lunii octombrie  (zonele colinare şi de deal).

În condiţiile aplicării tuturor verigilor tehnologice prezentate se pot obţine 8-16 tone fructe proaspete, în funcţie şi de potenţialul biologic al soiului.

Zmeurul

Plantaţia de zmeur este una dintre culturile agricole care au avut o dinamică deosebită pe plan mondial în ultimii ani. În ţara noastră există prea puţine ferme de producţie, deşi cultura zmeurului poate valorifica şi suprafeţele de teren mai mici, caracteristice agriculturii româneşti. În plus, producţia de fructe poate fi valorificată foarte bine la export.

Zmeura se obţine atât din flora spontană, cât şi prin înfiinţarea unor culturi cu soiuri selecţionate de amelioratori. Producţia de zmeur este destinată pieţei de fructe proaspete sau uscate, congelate, industriei alimentare (gemuri, jeleuri, siropuri), a ceaiurilor etc.

Răspândirea tot mai largă a terapiilor naturiste, dar şi schimbarea radicală în ultimii 20 de ani a mentalităţii occidentale în ceea ce priveşte hrana (conceptul de alimentaţie sănătoasă) au determinat o cerere tot mai mare pentru anumite fructe, cum sunt: coacăzele negre, afinele, zmeura, murele etc.

Zmeura are un conţinut mare de polifenoli antioxidanţi cum sunt pigmenţii antocianici şi este o sursă bogată de vitamina C, magneziu, complex de vitamine B, cupru şi fier. Consumul regulat de fructe de zmeură s-a dovedit benefic în tratarea bolilor precum: inflamaţiile, cancerul, afecţiunile cardiovasculare, diabetul, alergiile, tulburările de vedere. De asemenea, tratatele de fitoterapie recomandă folosirea frunzelor şi a lăstarilor sub formă de ceaiuri sau decoct pentru tratarea sau amelioraea unor boli.

Înfiinţarea culturii de zmeur

• Condiţii pedoclimatice prielnice. Pentru a înfiinţa o plantaţie de zmeur, mai întâi trebuie să identificaţi locaţia potrivită. Terenul ales trebuie să fie destul de uşor şi bogat în compuşi organici. Zmeurul nu se poate dezvolta pe soluri grele, argiloase, în zone reci, cu exces de umiditate, şi preferă un climat mai umed şi mai răcoros, astfel că în zonele cu dealuri înalte se caută pantele sudice sau terenurile mai plane, unde plantele au suficientă lumină.

În zonele mai joase şi din partea de sud a României se aleg versanţii mai nordici, unde temperatura nu este foarte ridicată. Zona călduroasă şi aridă de câmpie nu este favorabilă culturii zmeurului.

Arbustul se poate cultiva şi în locurile cu semi-umbră, dar fructele nu sunt la fel de dulci şi de aromate, iar uneori lăstarii nu se maturizeză suficient şi degeră în timpul iernii.

Trebuie să ne gândim şi la sursa de apă, fiindcă zmeurul are o înrădăcinare mai superficială şi suferă în anii secetoşi, în lipsa unui sistem de irigaţie.

• Pregătirea corespunzătoare a terenului s-ar putea să necesite unul sau doi ani. Este bine să facem o analiză chimică a calităţii solului, având în vedere că, în mod obişnuit, zmeurul necesită o aciditate de la 5,5 până la 6,5. Dacă terenul este sărac în humus, se poate îmbogăţi administrând cantităţi mari de gunoi de grajd fermentat sau de compost.

Înainte de plantare este indicată o erbicidare totală, având în vedere că buruienile reprezintă unul dintre “inamicii” permanenţi ai plantaţiei în primii ani de la înfiinţare.

• Plantările se fac toamna târziu sau primăvara devreme. Materialul de plantare trebuie identificat şi procurat din timp şi se comercializează sub denumirea de drajoni. Aceştia trebuie să fie sănătoşi, iar la alegerea soiurilor ne vom informa asupra caracteristicilor acestora.

Dacă plantăm o suprafaţă mică, vom opta pentru un singur soi. Dacă suprafaţa este mai mare vom introduce în cultură două sau trei soiuri cu diferite perioade de coacere.
Este bine să evităm cultivarea zmeurului după cartofi, vinete şi tomate, având în vedere că aceste specii au o serie de viroze comune.

CARACTERISTICI PRODUCTIVE

Zmeurul este un semiarbust cu o înălţime de 1,5-2,5 m, cu un ciclu biologic bienal. Tulpina vegetativă se dezvoltă în primul an din mugurii care se află pe rădăcină, toamna se lemnifică, iar în anul următor, pe această tulpină, se obţine producţia de fructe. După recoltare, până toamna, se taie tulpinile uscate care au produs fructele. 

Există şi soiuri remontante care produc încă din primul an, toamna, pe vârfuri sau uneori chiar pe o bună parte din tulpină. 

Producţia de fructe care se obţine la hectar variază în funcţie de soi şi de tehnologia de cultură aplicată, respectiv de la 3-4 tone/ha până la 8-9 tone/ha. 

O cultură de zmeur are producţii rentabile din punct de vedere economic timp de 8-10 ani, uneori chiar mai mult, în funcţie de soi şi de lucrările de întreţinere pe care le efectuăm în fiecare an. 

POLONIA - NUMĂRUL UNU ÎN CULTIVAREA ARBUŞTILOR FRUCTIFERI

Cei mai mari producători de fructe de zmeur sunt în Rusia, unde se obţine peste o sută de mii de tone anual, apoi în Serbia şi Polonia (peste 80 mii), SUA (50-60 mii), Germania şi Ucraina (peste 20 mii tone anual). 

În România se obţin, conform datelor FAO, în jur de două mii de tone anual, dar cea mai mare parte este recoltată din flora spontană. Avem puţine ferme de producţie, iar cea mai mare parte a fructelor este destinată exportului. 

Prin comparaţie, în Ungaria, se obţine o producţie de trei ori mai mare decât în România. Interesantă este piaţa poloneză, care în zece ani şi-a dublat producţia de zmeură, devenind unul din liderii mondiali în ceea ce priveşte cultura arbuştilor fructiferi.(http://www.revista-ferma.ro)